Consultanţă şi intermediere

Next Industry

Orice activitate se confruntă la un moment dat cu neajunsuri. Puteţi realiza un produs în proporţie de 90% şi aveţi nevoie de o investiţie majoră pentru a realiza restul de 10%. Astfel, probabil veţi fi pus în situaţia de a refuza o astfel de comandă. Noi ne oferim să vă găsim un partener care are deja dotările necesare să facă restul de 10% pentru dumneavoastră. În acest fel activitatea va merge înainte şi va produce profit, nefiind puşi în situaţia de a refuza comenzi.

Noi vă putem găsi un colaborator serios chiar printre partenerii noştri cu care lucrăm deja de mult timp.

Verificarea colaboratorilor se poate face prin audit de către firma care cere serviciul sau de o terţă parte.

Modul de lucru pe care îl promovăm noi în aceste parteneriate este supus unor reguli stricte şi clare, cu respectarea calităţii, a procedeelor bine definite, controlabile şi verificabile.